Operaţii amânate. Medicii de la Spitalul de Pediatrie intervin în cazurile de urgenţă

Data publicării:
SALA DE OPERATIE PEDIATRIE 1

Cei 30 de chirurgi de la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi operează de mai bine de o lună în doar trei săli de operaţie. Pentru că una dintre ele este defectă, mulţi dintre copii, dacă nu sunt în stare gravă, sunt amânaţi. Lista de aşteptare se întinde până în septembrie. Părinţii sunt nemulţumiţi că unitatea, care deserveşte toate judeţele din Moldova, nu are mai multe săli în blocul operator.

"Trebuie pus mâna pe ceva, să vinzi, să faci rost de bani şi să te duci în altă parte. Ne ducem să ne operăm în altă ţară că aici la noi nu e cum."

"Pentru un părinte e jalnic, e foare urât. Ne speriem ce condiţii sunt aici," spun părinţii.

Iar situaţia critică nu pare să aibă rezolvare prea curând.

Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie ''Sfânta Maria'' Iaşi: "piesele necesare trebuie importate, perioada pentru această achiziţionare durează. Ca urmare, s-ar putea să se rezolve într-o săptămână, dar s-ar putea să se rezolve într-o lună."

În plus, de un an şi jumătate, o a cincea sală de operaţie a fost amenajată, însă nici până la ora actuală nu poate fi folosită din lipsă de dotări. Aparatura necesară costă câteva sute de mii de euro.

"A cincea lucrăm la ea să o repunem în funcţiune pentru că noi n-am avut buget anul trecut pentru aşa ceva. Acum, am identificat o sursă de finanţare cu care am reparat masa de operaţie şi o pregătim ca sală specială pentru intervenţii ORL şi pentru intervenţii endoscopice," a spus Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie ''Sfânta Maria'' Iaşi.

Zilnic, la Spitalul de Pediatrie din Iaşi se efectuează în jur de 25 de intervenţii chirurgicale programate, la care se adaugă şi urgenţele. Peste 20.000 de copii din Moldova sunt trataţi anual la Spitalul de Pediatrie din Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...