Spectacolul „The One Born from a Tear", compoziţia muzicianului Dan Spânu, este prima operă rock modernă din România, iar libretul este o adaptare după basmul „Făt Frumos din lacrimă" de Mihai Eminescu. Concertul a reunit pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi peste 100 de artişti.
“Este o premieră naţională. Se întâlnesc mai multe genuri muzicale, facând casă comună, mai multe formaţii instrumentale, vocale, care de fapt sunt de sine stătătoare, cor, o secţie ritmică specifică muzicii rock-pop şi orchestră simfonică,” a explicat Dan Spânu, compozitor, lector la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi.
Mihai Popistaşu, solist: “Este altceva pentru că este o operă rock, sunt onorat pentru că am facut parte din această echipă. Când am văzut despre ce este vorba cu adevărat am rămas copleşit.”
Sala Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi a fost neîncăpătoare pentru toţi cei care au vrut să urmărească spectacolul:
“Este tot inedit, eu aşa ceva în România nu am văzut, am văzut numai în străinătate.”
“Ascult foarte, foarte multă muzică din diferite genuri şi cred că în această seară a fost o combinaţie foarte frumoasă .”
“S-a făcut o abordare foarte modernă în cadrul unei orchestre şi au reuşit să scoată ceva deosebit.”
“După cum se vede, sala a fost arhiplină, chiar eu am stat pe scări, am stat pe jos.”
Spectacolul „The One Born From a Tear" a încheiat cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Muzicii Româneşti.
Reporter: Loredana Iordache
Operator: Codrin Dănilă
Editor imagine: Leonard Ungureanu
Editor text & web: Diana Cîrlan