O reţetă fără foc, pregătită de un bucătar din Iaşi

Data publicării:
RETETA SAPTAMANII SUPA MARTIANA

Dacă aveți poftă de o mâncare răcoritoare în zilele de primăvară sau de vară, supele care nu sunt preparate termic pot fi o variantă rapidă, delicioasă și plină de vitamine și nutrienți.

"Avem pregatite ingrediente pentru o supă crudă de spanac. Este foarte important că supa cruda este de sezon. Acum, spanacul se găseşte în orice piaţă, în orice magazin, şi, mai ales, că noi îl achiziţionăm direct de la producătorii locali. Este foarte important iarăşi, fiind supă crudă, nu este încălzită, nu se pierd calităţile nutritive ale legumelor. Pot fi folosite foarte multe condimente. Eu am ales să încerc puţin busuioc, cu piper şi sare, evident, în orice mâncare şi puţin cimbru cu oregano. Aici mi-am pregătit puţin hasmaţuchi crud şi tocat," explică Tudor Ghilan, bucătar. 

Frunzele de spanac proaspăt se pun în blender, iar pentru omogenizare se adaugă și 100 de ml de apă: "am să încep cu spanacul. 150 de grame, destul pentru a pregăti această supă. Nu trebuie neapărat tocat, după care am să folosesc ridichi cam 70-75 grame. Chiar şi 100, depinde de fiecare. Adaug şi puţină apă - 100 ml - 150, depinde. După care cam două linguri de seminţe hidratate. Seminţele sunt la fel, atestate ecologic. Este destul seminţele să stea o oră la apă ca să se hidrateze. Acum trec la partea cu condimentele. Fiecare după gust. Poate alege chiar şi mentă."

Durează mai puțin de 5 minute şi supa este gata.

După ce ingredientele au fost mixate supa poate fi servită după preferința fiecăruia: "am ales să folosesc ulei, ulei de dovleac presat la rece atestat ecologic. Noi preferăm să folosim uleiurile fabricate doar în România. Am să ornez acum supa, inclusiv cu puţin hasmaţuchi. Este foarte aromat, o plantă foarte aromată, înrudită cu pătrunjelul."

Pentru un plus de savoare, cei care nu țin cont neapărat de principiile raw-vegan sau care nu sunt la dietă, pot adăuga crutoane sau smântână.

Ingrediente

Supă crudă de spanac

150 g spanac proaspăt
1 legătură de ridichi
1 linguriță busuioc tocat
1 linguriță cimbru
1 linguriță hasmațuchi tocat
1 linguriță ulei de dovleac
Sare și piper după gust

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri