O femeie venită să se roage la moaștele Sfintei Parascheva a murit 

Data publicării:
pelerini noapte 1

Femeia și soțul ei veniseră de ieri la Iași și era din Ploiești. A stat toată noaptea la rând pentru a ajunge la raclă, fără să mănânce sau să doarmă. Spre dimineață, inima ei a cedat. O ambulanță a transportat-o la spitalul „Dr. C. I. Parhon”. Medicii i-au făcut manevrele de resuscitare, în zadar însă. Femeia a murit. 

Nu a fost singurul caz în care pelerini care au stat prea multe ore în picioare la rând au avut nevoie de îngrijiri medicale. Zeci de mii de oameni au stat înteaga noapte la rând pentru a fi primii care ajung dimineaţă să se închine la racla cu moaştele sfinte. Mulţi dintre pelerini nu au mâncat şi nici nu s-au odihnit în tot acest timp, însă spun că asta face parte din sacrificiul pentru credinţă.

Oamenii uită însă de orele lungi de aşteptare în frig, după ce reuşesc să atingă chiar şi preţ de câteva secunde racla cu moaştele sfinte. „Durata maximă de aşteptare a unui pelerin, în zonele de vârf din zilele de 13 şi 14 a fost de aproximativ 20 de ore,” a declarat maiorul Marius Ţăranu, ofiţer relaţii publice la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău. 

Jandarmii îi sfătuisc pe cei aflați la rând să se alimenteze și să aibă grijă de obiectele personale.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...