Ninsoarea dezmorțește sezonul de schi

Data publicării:
COPERTA PARTIE SCHI VATRA DORNEI

Aşa a debutat primul weekend cu zăpadă în staţiunea Vatra Dornei. Sute de schiori din toată Moldova au venit la munte să profite din plin de ninsoarea abundentă. 

"Zăpada e foarte bună, ninge de câteva zile, e foarte frumos la Vatra Dornei, așteptam cu mare nerăbdare să vină iarna cu devărat și, pot să zic, acum chiar a venit", spune un turist.

"- Foarte frumos prima zi în acest an când am venit la Vatra, e deosebit. 
- Așteptați de mult ninsoarea?
- Din noiembrie, suntem toți cu microbul, cu schi, cu placa", a spus un alt turist.

Dacă schiorii exeperimentaţi nu au avut emoţii la coborâre şi nu au fost intimidaţi de aglomeraţia de pe pârtie, începătorii au avut ceva probleme. Pentru începători, însă, instructorii de schi oferă lecţii cu preţuri cuprinse între 50 şi 70 de lei ora.

"Cursurile pentru toți cei care le solicită, începând de la copii foarte mici de la 2 ani și jumătate, trei ani, patru ani până la adulți care sunt la 40-50 de ani, poate mai mult, și n-au avut ocazia să încerce", a explicat Adrian Dumitrache, instructor schi.

Schiorii care nu şi-au adus de acasă echipamentul l-au putut închiria direct de pe pârtie.

"Avem schiuri și snowboarduri, 10 lei ora sau avem oferta 4 ore cu 25 de lei,",  a prezentat oferta administratorul unui punct de închiriere echipamente de iarnă.

Turiştii veniţi la Vatra Dornei care nu au avut curajul să-şi pună clăparii în picioare şi să schieze au avut la dispoziţie derdeluşul pentru sanie şi pista de snowtubing.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri