Milioane de euro au fost risipite pe proiecte de parcuri eoliene. Planurile au rămas doar pe hârtie

Data publicării:
eoliene

Au trecut mai bine de trei ani de când localnicii din Făurei au aflat că în zonă se va produce energie cu ajutorul vântului. Dar toate promisiunile au rămas numai pe hartie până astăzi. Deși s-au făcut toate măsurătorile și studii de fezabilitate, lucrările nu au mai început pentru că licitația a fost contestată. Cele două firme se judecă acum în instanță.

„Au fost peste 20 de termene, asta însemnând expertize contabile, expertize tehnice fiind două procese separate,” a spus Petrică Bujor, secretar al Primăriei Făurei din județul Piatra Neamț.

Până când judecătorii nu vor da o sentință definitivă, proiectul este blocat. Pentru construcția acestui parc, care se dorea a fi cel mai mare din județul Neamț, Primăria a concesionat 72 de hectare de teren.

În localitatea vecina, Dulcești, trebuiau să fie montate opt turbine. Acestea ar fi trebuit să fie puse în funcțiune în urmă cu un an și jumătate.

„Din ce am înțeles, prima oprire a fost atunci când au apărut certificatele verzi care aveau o anumită valoare. Prin hotărâre de Guvern s-a stabilit că valoarea acestora să fie mai mică, nu au vrut să mai acorde acea sumă, se pare că firma nemțească care construiește parcul ăsta s-au supărat, au blocat investiția și nu mai fac nimic,” spune Mihai Michiu, primarul comunei Dulcești.

Lista eșecurilor în privința investițiilor în energie verde nu se oprește însă aici. Și proiectul eolian din localitatea Borca a fost sistat.

„În afara faptului de producere a energiei electrice curate, însemnau mai ales pentru comunitățișe locale un spor la bugetele locale, locuri de muncă pentru respectivele autorități locale,” a explicat Dan Manoliu, vicepreședintele CJ Piatra Neamț. 

Eoliene de un miliard de euro ar fi trebuit să fie amenajate și în județul Bacău. Însă în ultimii ani nu s-a concretizat nimic. Specialiștii spun că intențiile de a investi în energia eoliană au dispărut din cauză că statul nu mai sprijina financiar aceste proiecte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...