Medicii amenință cu proteste pentru mărirea salariilor rezidenților

Data publicării:
rezident 2

Spre exemplu, Rareş Șova, un medic rezident în anul III la Ortopedie-Traumatologie, a terminat cei șase ani de facultate cu media 9,90, iar la rezidenţiat a obţinut cea mai mare medie din ţară. Statul îl răsplăteşte însă cu puţin peste 1.000 de lei. Asta deşi lucrează 10-12 pe zi, face şi câte trei gărzi pe săptămână şi munceşte inclusiv în week-end.

Iar situația lui nu e nici pe de parte unică. Un alt caz întâlnim la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon. Pe lângă munca de la Urgențe, Victor Căescu face şi voluntariat la Neurochirurgie. Vrea să acumuleze experienţă pentru a-i fi mai uşor să plece în străinătate. Salariul din România abia îi ajunge să supravieţuiască.

Iar munca lor este extrem de apreciată de specialiștii cu care lucrează: „medicii rezidenţi fac parte din activitatea medicală şi fără ei efectiv n-am putea concepe echipa atât în urgenţă, cât şi în întreg spitalul”, a spus medicul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului ''Sfântul Spiridon''.

Reprezentanții Colegiului Medicilor din România cer de la Guvern ca din luna septembrie să înceapă o creştere graduală a veniturilor acestora până se va ajunge la dublarea lor. În caz contrar, ameninţă că au realizat un calendar cu proteste pe care îl vor pune în aplicare.

„În septembrie deja avem planul, vom începe pichetările, să mă uit în plan, pe 19 septembrie începem pichetările, în octombrie începem marşuri şi mitinguri, după care trecem spre sfârşitul lui octombrie la mişcări sindicale, la greve, după care trecem la măsura ne dăm demisia şi o să vedem ce o să se facă atunci”, a spus prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Suma necesară estimată pentru mărirea salariilor rezidenţilor este de 40 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Accident grav pe pârtia Voineasa. Un copil proiectat în aer de un teleschi defect, fracturi multiple la bazin
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025