Mai mult în pauză decât la muncă. Aşa poate fi descris ritmul în care s-a derulat lucrarea firmei cu care primăria din comuna Arsura a încheiat contractul de racodare la apă curentă. Localnicii s-au săturat de când tot aşteaptă să se poată gospodări civilizat.
“Are vreo trei, patru, cinci ani de când e. Tot satul e numai conducte. Sunt şi încolo, peste tot, până la capătul satului. Şi pe aici, dar apa nu curge.”
“Ne-am bucurat, tot satul s-a bucurat, normal. Dar asta este. - De unde aduceţi apa? - De la 500 de metri. Sunt alţii care au fântâni în ogradă, dar eu mă duc prin curtea omului.”
“Tineretul, în special, vrea să ducă un trai mai decent în localitate. Şi atunci dacă faci aducţiunea cu apă e un lucru bun pentru toţi. Vara, cel puţin, o parte din fântâni seacă,” spun localnicii.
Firma controlată de Iulian Herţanu, cumnatul premierului, a obţinut în 2008 un contract pentru alimentarea cu apă a comunei Arsura, judeţul Vaslui. Iniţial, valoarea înţelegerii era de 3,6 milioane de lei, dar suma a crescut cu încă 500 de mii de lei, odată ce lucrarea a fost subcontractată.
“În 2008 au început, conform contractului şi trebuiau finalizate în 2009. Din 2011 până în 2014 ... nu s-a mai lucrat nici din 2010. Practic, din 2010 efectiv,” a explicat Mihai Mitrofan, primarul comunei Arsura.
Primarul susţine că întârzierea a fost cauzată de lipsa de fonduri, şi că noul termen de finalizare a proiectului este luna mai a acestui an.