Injecţie periculoasă. Zeci de elevi au ajuns la spital după ce li s-a administrat un vaccin 

Data publicării:
reteta medicala

22 de elevi din 3 localităţi aflate în judeţul Bacău au ajuns la spital, după ce au fost injectaţi cu vaccinul diftero-tetanic.

"Copiii noştri sunt în stare gravă, cu furnicături la mâini, greaţă, senzaţie de vomă."

"Mâinile erau umflate, vinete. Zic de la cabinet că e ceva normal, o sperietură."

Vaccinarea împotriva bolilor infecţioase este obligatorie, dar părinţii copiilor care s-au simtit rău după administrarea serului sunt revoltaţi.

"Ar fi trebuit să ne pună să semnăm că suntem de acord, nu suntem. Acum stăm şi aşteptăm, ne este frică să plecăm acasă. Copiilor le este foarte rău."

"Zic că sunt obligaţi să facă vaccinul, dar trebuie să vezi dacă copilul este sau nu sănătos. Se putea întâmpla mai rău."

Medicii spun însă că elevii sunt în afara oricărui pericol.

"E ceva emoţional, nu e o reacţie alergică, se mai întâmplă la copii. Mai ales ca sunt mulţi, cine ştie cum s-au influenţat unul pe altul," a declarat Adrian Branzaniuc, directorul medical al Spitalului Oneşti.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică spun că vaccinul nu este expirat şi că a fost trimis în luna decembrie, de Ministerul Sănătăţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii vor avea cărți de identitate digitale: Cum funcționează noile buletine și ce...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Todd Haynes
Regizorul american Todd Haynes va fi preşedintele juriului Festivalului de Film de la Berlin 2025
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Glen Powell, după ce s-a zvonit că-i ia locul lui Tom Cruise în seria "Misiune Imposibilă": "Mama nu m-ar...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...