Împreună cu pompierii, la faţa locului au sosit şi echipe ale furnizorului de gaz şi de electricitate.
Proprietarul vilei povesteşte că se afla în curte cu familia şi făcea grătar, când a auzit o bubuitură de la etajul 1 al clădirii, iar apoi au izbucnit flăcări. Incendiul s-a extins imediat şi la mansarda clădirii.
Pompierii încearcă să afle de la ce anume a izbucnit incendiul.
Proprietarii se aflau în curtea locuinței în momentul în care au auzit o bubuitură puternică și, imediat, etajul superior a fost cuprins de flăcări. Au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor.
"S-au deplasat la fața locului patru autospeciale, iar echipajele au constat că incendiul se manifestă la nivelul etajului 1 și la mansarda locuinței," a declarat Silvia Bolohan, purtător de cuvânt ISU Iași.
Vecinii au sărit imediat în ajutor, mai ales că se temeau ca flăcările să nu se extindă și la locuințele lor.
"- De la ce să fie? - O explozie, cred... - V-ați speriat? - Da, stau și eu aici în zonă."
"- Am văzut doar flăcările, atât. - Erau flăcări mari? - Da, da, erau mari, nu știm de unde au pornit."
"- Abia am venit și eu speriat de le serviciu. - Stați aproape, vă era teamă că se extinde? - Am doi brazi în față, dacă luau foc ce făceam și eu? - Flăcările erau înalte când ați ajuns? - 10 metri."
La fața locului au intervenit și mai multe echipaje de la poliție. Au blocat strada în timpul în care pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului. Proprietarul locuinței avea asigurare, astfel că va fi despăgubit.