IAŞI. Un centru pentru copii, cu dotări moderne, stă nefolosit de un an din cauza disputelor politice

Data publicării:
AFTERSCHOOL INCHIS

Clădirea construită special pentru ca elevii nevoiași din Cozmești să aibă un loc unde să își poată face temele trebuia inaugurată în septembrie 2013. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că, în lipsa unui consiliu local, nu pot fi făcute angajări, nu pot fi aprobate sumele pentru plata salariilor și nici pentru hrana elevilor. 20 de copii ar fi putut învăţa aici în noul an școlar, dar clădirea a rămas tot cu lacătul pe ușă.

"Părinţii sunt plecaţi mereu la munca câmpului, ei rămân singuri acasă, nu îşi pregătesc lecţiile aşa cum ar trebui să le pregătească. Nu mai vorbim de faptul că nu au nici condiţii, ei se bazează pe laptele şi cornul pe care îl primesc la şcoală. Aşa primind o masă caldă aici, vor fi supravegheaţi," a explicat Neculai Diaconu, directorul Grupului Şcolar Cozmeşti.

Clădirea a fost ridicata cu bani de la Uniunea Europeană în cadrul unui proiect integrat care cuprindea și asfaltarea a 10 kilometri de drum, construirea unei biblioteci și organizarea unui festival în comună. Investiția totală este de 2,5 milioane de euro, iar autoritățile locale riscă acum să returneze toți banii pentru că proiectul nu este funcțional în totalitate. Primarul comunei, Valeriu Enciu, spune că nu ar reuși să dea banii înapoi nici în 50 de ani: "Am făcut tot ce a depins de mine până al ora actuală. Am toate autorizaţiile, am tot ce este necesar pentru buna funcţionare a acestui afterschool."

Consiliul local din comuna Cozmești a fost dizolvat în luna mai 2014, iar în termen de 90 de zile ar fi trebuit organizat un scrutin local. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că nu a fost aprobată Hotărârea de Guvern care să permită Prefecturii să organizeze alegeri. În plus, primarul comunei este parte într-un proces deschis de Autoritatea Națională de Integritate pe motiv că acesta este incompatibil după ce a obținut venituri de la o firmă privată în timpul mandatului. Termenul este programat la Curtea Supremă pe data de 22 ianuarie 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...