Pasajul „Sfânta Vineri" a costat 21 de milioane de lei, fonduri europene, și a fost inaugurat în vara anului 2012. Principalul scop era de fluidizare a traficului prin dirijarea pietonilor prin subteran. Dar, decât să-l folosească, mulți preferă să traverseze strada neregulamentar.
Mai mult, în pasaj trecătorii ar fi trebuit să găsească magazine și cafenele. Din cele șase spații comerciale doar trei sunt însă ocupate. Pentru restul, Primăria încă așteaptă chiriași.
Pentru un astfel de spaţiu neocupat, cu o suprafață de 150 de metri pătrați, prețul de pornire al licitației este 18 lei pe metru pătrat. Dacă ar fi închiriat, firma respectivă ar trebui să plătească, în fiecare lună, 3.000 de lei.
Pentru că este vorba despre spații din domeniului public, la fiecare licitație trebuie să se prezinte minimum trei ofertanți. De ultimele trei locaţii nu s-a interesat însă nimeni.
Explicaţia reprezentanţilor Primăriei: "Probabil și criza financiară prin care trece, în acest moment, România își spune cuvântul în ceea ce privește închirierea acestor spații. Credem noi că în perioada următoare mediul economic se va revigora astfel încât și spațiile să poată fi închiriate," a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt la Primăriei Iași.
Pasajul „Sfânta Vineri" are o suprafață de aproximativ 1.700 de metri pătrați. 500 de metri pătrați sunt destinați spațiilor comerciale, iar restul traficului pietonal.