IAȘI. Costul facturilor pentru căldură, la fel ca iarna trecută
Data publicării:
Vor rămâne în frig 7.000 de locuințe care înregistrează datorii la întreținere mai vechi de 6 luni. În acest caz, singura soluţie este încheierea unor contracte de eşalonare a debitelor. Asociaţiile de proprietari care consideră că nu este necesară încă furnizarea căldurii pot face o cerere în acest sens, dar trebuie să respecte câteva condiţii: „Este obligatoriu prin lege să depună la noi o cerere însoţită de hotărârea adunării generale care spune că nu se doreşte furnizarea încălzirii până la data de.şi trebuie precizată data sau un tabel cu semnăturile a cel puţin jumătate plus unul din proprietarii din blocul respectiv,” a precizat pentru Digi24 Iași Ana-Maria Icătoiu, purtătorul de cuvânt al Dalkia.
În iarna 2013 - 2014, ieșenii racordați la sistemul centralizat de termoficare, 37.500 de apartamente, vor plăti același preț ca și iarna trecută: 265 lei pe gigacalorie cu TVA inclus.
În cea mai friguroasă lună din ultimul sezon rece, costul mediu al facturii la încălzire pentru un apartament cu o cameră a fost 138 de lei, pentru un apartament cu două camere 231 de lei și pentru un apartamente cu 3 camere 281 de lei.