IAŞI. Comisie ministerială la maternitate. Verificările vizează cazul bebelușului mort înainte de naștere

Data publicării:
maternitate

Protestul apropiaţilor familiei care şi-a pierdut pruncul la naştere, desfășurat sâmbătă în faţa maternităţii Elena Doamna, a atras atenţia oficialilor din Ministerul Sănătăţii. Aceştia au dat asigurări că vor face propria anchetă.

"Am luat sâmbătă legătura cu domnul ministru Bănicioiu, mi s-a garantat public, mi-a promis în public că vine să vorbească personal cu mine. Aştept să văd că vine personal să vorbească cu mine pentru că nu am încredere în niciun medic din Iaşi," a spus Constantin Ciobanu, tatăl bebeluşului.

Răzvan Socolov, directorul medical al Maternităţii ''Elena Doamna'' Iaşi: "Îi aşteptăm, nu e nicio problemă, punem la dispoziţie toate documentele pe care le avem."

Nu este deocamdată clar când va demara această anchetă pentru că reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică spun că, până în acest moment, nu fost informaţi oficial despre demersul Ministerului Sănătăţii: "Nu ştim exact dacă va veni cineva, nu avem practic nicio informare oficială în momentul de faţă venită la Direcţia de Sănătate Publică. Posibil în aceste zile vom avea şi rezultatele necropsiei şi atunci vom putea avea şi noi un punct de vedere," a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.

În cadrul anchetei interne desfăşurate la maternitatea "Elena Doamna", au fost audiaţi până acum cinci medici, asistente şi infirmiere care erau de serviciu în noaptea de 8 spre 9 septembrie, când a avut loc naşterea. Nu au dat deocamdată declaraţii medicul care a urmărit sarcina, anestezistul care a participat la operaţia de cezariană şi nici portarul care era de serviciu în noaptea respectivă.

"Este vorba despre o anchetă în desfăşurare, nu s-a finalizat, mai avem nevoie pentru a putea trage nişte concluzii de declaraţia unor medici din spital, de declaraţia pacientei, care nu a vrut deocamdată să dea declaraţii şi, mai ales, de rezultatul anatomopatologic care poate preciza exact când s-a produs decesul fătului," a mai spus Răzvan Socolov, directorul medical al Maternităţii ''Elena Doamna'' Iaşi.

Potrivit medicilor, starea mamei este stabilă urmând ca femeia să fie externata in câteva zile. Dacă se dovedeşte că medicul care trebuia să o asiste la naştere a părăsit spitalul deşi era de garda acesta riscă să-şi piardă dreptul de liberă practică. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...