Comercianţii muncesc de zor pentru a-şi deschide cât mai repede standurile în locul unde funcționa cândva târgul de cherestea. Mutarea însă nu-i încântă deloc. Cei mai mulți sunt sceptici din cauza condițiilor oferite, dar și a noii locații din zona Poitiers.
În noul complex au fost montate 260 de module de 6, respectiv 9 metri pătraţi. Cei care închiriază spaţii aici vor plăti 50 de lei lunar pentru fiecare metru pătrat. Asta înseamnă costuri mai mari cu aproximativ 100 de lei fata de vechiul amplasament.Reprezentanţii Primăriei spun însă că tarifele ar fi fost ajustate chiar dacă locaţia rămânea aceeaşi.
”În privinţa vadului, ca să mă exprim pe limbaj comercial, nu cred că sunt probleme pentru că am asigurat nu mai puţin de 4 linii care ajung în zona Bazar. Acest tip de comerţ, locul său este undeva la periferia oraşului şi în condiţii civilizate,” a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.
Ca urmare a schimbării locației bazarului, mijloacele de transport cu numerele 42, 43, 27 şi 19 şi-au prelungit traseul . Cei care vin aici cu autobuzul 19 vor fi lăsaţi chiar în faţa complexului comercial.