IAȘI. Bătaie pe șurubelnițe electrice și tensiometre
Data publicării:
Zecile de persoane care au stat la rând chiar si cu 4 ore înainte de deschiderea magazinului s-au năpustit la mesele cu produse la preţ redus. La ofertă au fost tensiometrele, inhalatoarele şi şurubelniţele electrice. Şi de această dată, ieşenii au arătat că nu contează ce marfă cumpără.
Prețul a dictat. Unele persoane aveau în coș și 10 produse de același fel. Alți ieșeni și-au umplut coșurile cu marfă pe care nici măcar nu au avut timp să o studieze.
Un tensiometru s-a vândut cu 30 de lei, şurubelniţa electrică avea preţul de 40 de lei, iar inhalatoarele costau 60 de lei. De această dată, lumea nu s-a bătut pentru tigăi, deşi costau doar 15 lei.