IAȘI. 745 kg carne de pui, retrase de la vânzare de Selgros
Data publicării:
”Am fost sunați de cei de la Selgros care ne-au anunțat că dețin o cantitate de carne de la Avicola Călărași. Am trimis un coleg care a participat la operațiunea de retragere de pe piață a mărfii. Este vorba despre 745 kg carne de pui”, a declarat Gabriel Ciobanu, directorul DSV Iași.
ANSVSA are suspiciunea că în mai multe magazine din țară a fost pusă în vânzare carne de pui cu salmonella. Carnea provine de la evazioniștii anchetați în dosarul de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 50 de milioane de euro.
Controalele ANSVSA au loc după ce procurorii anticorupție au descoperit că un lanţ de hypermarketuri a fost aprovizionat cu zeci de tone de carne de pui alterată şi adusă în pachete în care erau şi “excremente de rozătoare”.
La Iași, conducerea unui hiperpermarket a anunţat din proprie iniţiativă existenţa unui lot de carne de pui de la Călăraşi. Cantitatea a fost retrasă de la comercializare, iar marfa a fost pusă sub sechestru.