Furtul de lemne, pedepsit mai aspru după noul Cod Silvic

Data publicării:
padurice

În pădurile din județul Suceava, zgomotele drujbelor se aud la tot pasul. Angajați ai ocoalelor silvice sau ai proprietarilor de păduri pun zilnic la pământ sute de metri cubi de lemne. De cele mai multe ori, muncitorii habar nu au unde vor ajunge copacii pe care îi taie. Pădurile județului Suceava se întind pe 400 de mii de hectare, iar tăierile ilegale sunt greu de controlat. Numai în prima jumătate a anului 2013, polițiștii suceveni împreună cu inspectorii silvici au descoperit mii de metri cubi de lemn tăiat fără acte. 

„În primele 6 luni ale anului 2013, un număr de 32 de acțiuni fiind aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale cu o valoarea de 745 de mii de lei noi. Prioritatea noastră a fost în domeniul prelucrării lemnului acolo unde aria infracțională se răsfrânge și asupra comercializării și asupra a tot ceea ce înseamnă fiscalitate,” a spus Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava. 

O lege care va înăspri pedepsele din Codul Silvic urmează să fie dezbătută în regim de urgenţă în Parlament. Proiectul prevede măsuri mai drastice nu doar în privinţa tăierii arborilor din păduri, ci şi în privinţa comercializării lemnului. Până acum, furtul a până la 5 metri cubi de lemn reprezenta contravenţie - însă de acum fapta se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Noul Cod silvic mai prevede şi paza gratuită a micilor proprietăţi de pădure de până la 30 de hectare. În prezent, aproape 500 de mii de hectare de pădure sunt lăsate la bunul plac al hoţilor. Conform Curţii de Conturi, în ultimii 20 de ani, s-au defrişat peste 360.000 de hectare, un prejudiciu de peste 6 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri