Expoziţie de bijuterii unicat la Iaşi. Obiectele sunt realizate din materiale neconvenționale

Data publicării:
EXPOZITIE BIJUTERII

Iuliana Asoltanei și Cornelia Brustureanu semnează cea mai recentă expoziție de bijuterie contemporană care are loc la o galerie de artă din Iași. Este un eveniment cu obiecte unicat în cadrul căruia artistele propun o incursiune în lumea materialelor neconvenționale.

"M-am apropiat, deşi tehnica este neobişnuită şi de producţie şi de invenţie, m-am apropiat de ideea de bijuterie clasică. Frunze fine, elemente de ginkobiloba se vor vedea," a spus Iuliana Asoltanei, designer de bijuterii.

"În cazul meu materialele nu sunt noi sunt aceleaşi ca până acum. E o nouă temă, deşi tema prezentată în cadrul expo face parte dintr-un ciclcu mai larg numită grădini. Actuala se numeşte grădina înmugurită," a explicat Cornelia Brustureanu, designer de bijuterii.

Vizitatorii pot admira peste 40 de cercei, coliere, broșe și brățări, toate piese unicat.

"Eu şi colega mea, am expus câte o nouă colecţie. Este nouă atât pentru noi, cât şi pentru publicul larg. Pentru noi este că am folosit tehnici noi, inovatoare. În colecţia mea naturalia este vorba de descoperirea unor tehnici noi. Am lucrat pe aluminiu, emailat la rece şi acoperit cu răşină epoxidică. Am introdus şi perle, acvamarine şi alte pietre din acestea semipreţioase plus multe elemente de mătase vegetală.

Tema a fost naturaleţea, vegetal, primăvara. Este atipică pentru că este abordată cu mult mai multă feminitate şi preţiozitate. Pentru prima dată am lucrat în metal în acest fel, l-am manipulate atat de mult," spune Iuliana Asoltanei. Tânăra este absolventă a Universității de Arte din Iași. A început să facă bijuterii în 2007. A făcut cursuri de design cu furnizorul Casei Regale, David Sandu. Una dintre cele mai renumite colecții este cea cu bijuterii cu efect 3D.

"Am urmărit să obţin un efect tridimensional. Este o colecţie mai veche şi mai aproape de suflet. Este una dintre colecţiile care îmi este atât de apropiată încât în momentul în care sunt pe fugă, nu ştiu cu ce să mă îmbrac, arunc o pereche de blugi pe mine, îl iau şi pe colierul acesta pe pop-diamonds, are nuanţe diferite. Deşi este mare, este foarte uşor. Îmi place să urmăresc chestia asta în bijuteriile pe care le fac," a mai spus tânăra.

Cornelia Brustureanu, artist, designer de bijuterii și profesor propune o nouă abodare a accesoriilor prin combinarea unor elemente deosebite: "Ce e nou, e mod de prelucrare a materialului. Pielea este un material ofertant, dar noutatea este felul cum le combin. A venit treptat, nu a venit de undeva. Am fost interesată de obiectul în sine."

Expoziția poate fi vizitată zilnic, până pe 31 martie, la Galeria de Artă Grand Hotel Traian. Intrarea este liberă, iar programul de vizitare este non-stop.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei