Edilul şi consilierii se ceartă, sătenii n-au apă. Locuitorii unei comune din Vaslui sunt nevoiţi să aducă apa cu găleata
Data publicării:
Pentru toate nevoile din gospodărie, oamenii trebuie să aducă apă, cu găleţile, de la cele câteva fântâni din zonă. La iniţiativa primarului, a fost săpat un puţ nou, dar lucrarea a rămas neterminată. Viceprimarul şi consilierii locali sunt cei care opun şi susţin că puţul este construit pe un teren privat.
În apărarea lui, edilul spune că, din contră, a vrut să respecte legea, dar şi să facă economie. Ca să finalizeze lucrările la noul puţ, primarul comunei a început să strângă semnături de susţinere de la localnici. Ancheta declanşată de procurori, la sesizarea consilierilor, va stabili dacă edilul a încălcat sau nu legea.