Dozele gratuite de vaccin antigripal nu au ajuns la medici. Pacienţii, trimişi să cumpere vaccin din farmacii

Data publicării:
seringi

Medicii de familie spun că sfârşitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie este perioada ideală pentru imunizarea copiilor şi a persoanelor cu afecţiuni medicale cronice, aflate în categoria grupelor de risc. Nicio veste însă când va fi distribuit serul medicilor de familie din Iaşi.

"Vârfurile gripei vor fi undeva în decembrie-ianuarie. Recomandăm ca persoanele care au aceste afecţiuni să poată să-şi procure din farmacii întrucât noi nu avem nicio idee când va fi administrat vaccinul prin programul naţional," a spus Anca Deleanu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Iaşi. 

Pacienţii sunt însă nemulţumiţi că trebuie să plătească între 30 şi 40 de lei pentru a-şi cumpăra vaccinul pe care, în mod normal, ar fi trebuit să-l primească gratuit: 

"Dacă e cu bani nu prea mai face lumea, mai ales pensionarii, e pensia mică, greu. E foarte mult!"

"Nu e normal! Dar multe nu sunt normale, din păcate, dar nu avem ce face. Poate anul acesta pentru fetiţă o să-l cumpăr. Nu mă aşteptam prea mult să fie gratuit."

Nici reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică nu au fost înştiinţaţi când vor primi dozele cu vaccin antigripal pentru a le distribui medicilor de familie.

"La nivelul judeţului Iaşi s-a realizat o catagrafie a persoanelor vizate de această campanie. Acest necesar de vaccinuri a fost trimis la Ministerul Sănătăţii, urmând ca în perioada următoare să aşteptăm informaţii în acest sens," a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. 

Şi anul trecut, dozele de vaccin antigripal au ajuns cu întârziere la Iaşi. Abia la finalul lunii noiembrie, au fost vaccinate cele 42 de mii de persoane care au beneficiat de imunizare gratuită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri