Control judiciar prelungit în cazul lui Gheorghe Nichita

Data publicării:
NICHITA LA PRIMARIE SINC

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus prelungirea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând din data de 31.08.2015, față de inculpatul NICHITA GHEORGHE, primar al municipiului Iași, la data săvârșirii faptelor și au dispus efectuarea urmăririi penale în continuare față de același inculpat, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, (4 infracțiuni),
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că, există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 25.12.2013 – 16.03.2014, inculpatul Nichita Gheorghe, folosindu-se de funcția deținută, respectiv primar al Municipiului Iași, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, la acel moment director general adjunct al Poliției Locale Iași, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a dispune angajaților din subordine să efectueze activități de supraveghere a unei persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale Poliției Locale Iași, dar și pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

De asemenea, în perioadele 01 – 14.07.2014 și 01.09 – 14.10.2014, inculpatul Nichita Gheorghe, cu intenție, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a dispune angajaților din subordine să efectueze activități de supraveghere a aceleiași persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale Poliției Locale Iași și a bugetului acestei instituții cu suma totală de 13.234,52 lei.

Prin aceste acțiuni, inculpatul Nichita Gheorghe a obținut pentru sine un folos nepatrimonial necuvenit constând în datele care îi erau furnizate permanent, referitoare la activitatea desfășurată de persoana supravegheată dar și un folos patrimonial necuvenit constând în suma de 52.800 lei pe care nu a mai fost nevoit să o achite unui detectiv particular specializat pentru a beneficia de informațiile respective.

În perioada 01 - 07.01.2015, procedând în aceeași manieră, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, prin intermediul unui șef de serviciu din cadrul Poliției Locale Iași, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a pune la dispoziția unui polițist local a unui autoturism aparținând instituției cu care să se deplaseze, în timpul orelor de program, în Municipiul Suceava, în scopul rezolvării unor probleme personale ale edilului.

Prin această modalitate, au fost vătămate interesele legale ale Poliției Locale a Mun. Iași și a fost prejudiciat bugetul acestei instituții cu suma de 326,79 lei, corelativ cu obținerea unui folos patrimonial necuvenit în același cuantum pentru inculpatul Nichita Gheorghe.

În perioada 01 decembrie 2013 – 30 aprilie 2015, primarul municipiului Iași l-a instigat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, după ce acesta luase deja hotărârea infracțională, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a dispune unor subordonați să asigure escortarea permanentă a inculpatului Nichita Gheorghe și să efectueze deplasări cu autoturismele Poliției Locale în interesul personal al acestuia din urmă sau al unor persoane indicate de el.

Urmare a acestei acțiuni, a fost creat un prejudiciu instituției publice de interes local și un folos patrimonial necuvenit inculpatului Nichita Gheorghe sau persoanelor indicate de acesta, în cuantum de 91.811,3 lei.

Suspectului Nichita Gheorghe i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție," se arată în comunicatul emis de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Primarul suspendat este cercetat pentru abuz în serviciu, după ce a fost acuzat că a folosit poliţiştii locali cu scopul de a o supraveghea pe fosta sa iubită. Gheorghe Nichita se află de două luni sub control judiciar fără dreptul de a reveni la Palatul Roznovanu. În urmă cu două săptămâni acesta a revenit la conducerea organizaţiei judeţene a PSD Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...