Concurs și admitere la clasa a V-a, în același timp, la Iași

Data publicării:
ADMITERE RACOVITA 1

La Liceul Emil Racoviță din Iași, pentru anul școlar următor sunt disponibile patru clase a V-a a câte 28 de elevi. Dintre acestea, trei vor fi ocupate în urma așa numitului concursul LERIS ce va avea loc pe 1 martie în cadrul căruia elevii vor fi testați la română și matematică. Pentru a le arăta părinților dar și copiilor cum se va desfășura competiția, conducerea unității de învățământ a organizat o simulare.

Deși îi așteaptă un concurs dificil cei mici sunt optimiști pentru că știu foarte bine își doresc. Părinții cred totuși că pentru copii, concursul este prea dificil.

„Este un efort mare pentru copii pentru că sunt două probe în aceeași zi. Încep dimineață devreme. Va fi o încercare pentru ei și pentru părinți,” este de părere un părinte. 

Întrebată de ce a ales Colegiul Racoviță această modalitate de admitere, Victoria Sechelea, director adjunct al Colegiului Racoviță, a răspuns: „Este și o modă. Inițial a fost organizat pentru copii buni ca să-și verifice cunoștințele și luând premii, aceasta a fost o compensație pentru ei să aibă posibilitatea să se înscrie la Colegiul Emil Racoviță.”

Testarea nationala la clasa a patra este programata pe 13 și 14 mai. În funcție de rezultatele obținute, elevii vor opta pentru școala unde doresc să învețe în clasele V-VIII.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul viral prin care economisești sute de lei la factura de gaz: „Aici avem un buton pentru...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Imagini rare cu fetița de 9 ani a Christinei Aguilera. Artista a postat poze cu cei doi copii ai ei, iar fiul...
Film Now
Paul Mescal, despre „Gladiator II”, abia lansat în cinematografe: „Simt presiunea că acest film trebuie să...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
profimedia-0932701531
Cum au fost alimentate violențele de pe străzile din Amsterdam. „Încă nu cred că am ajuns la punctul de...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Cameron Diaz e neînfricată în „Back in Action”. Actrița, din nou într-un film, după o pauză de mai...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului