La Iaşi, un complex aflat la intrarea în oraş ar fi trebuit să numere 11 blocuri, fiecare cu câte 50 de apartamente. Au fost terminate doar cinci imobile.
Dezvoltatorul a abandonat proiectul, iar banca de unde primise finanţare încearcă acum să vândă cele aproximativ o sută de locuinţe rămase neocupate.
În cazul unui alt complex rezidențial construit în aceeași perioadă, tot la marginea Iașiului, dezvoltatorul a intrat în faliment şi datorează băncilor 22 de milioane de euro. În încercarea de a-şi recupera măcar o parte din bani, băncile au scăzut semnificativ preţul locuinţelor pe care încearcă să le vândă.
De pildă, o garsonieră care în 2009 costa 40.000 de euro, acum este 33.000 de euro. Cea mai mare reducere este la apartamentele de 3 camere - de la o sută de mii de euro, preţul a scăzut cu aproape un sfert.