Atelierele de creație înlocuiesc orele de curs - timp de o săptămână e „Școala altfel”

Data publicării:
INCONDEIERE OUA SCOALA ALTFEL

Lecţia de frumuseţe, şahul uman, încondeiere ouă sunt doar câteva dintre activităţile la care au participat şcolarii în cadrul săptămânii „Școala altfel”.

„Am învăţat că sunt foarte multe tipuri de demachiere, tonifiere şi cum pot aplica tuşul şi fondul de ten. Sunt lucruri pe care chiar nu le ştiam şi care chiar m-au interesat,” a spus Andreea Butnaru, elevă clasa a VIII-a. 

„Am aflat lucruri noi, lucruri interesante, care mă pot ajuta,” a spus Mădălina Chelaru, de asemenea elevă clasa a VIII-a.

În prima zi a „Școlii altfel” au avut loc activități pentru toate vârstele - de la ateliere de pictură, încondeiere ouă, cum se acordă primul ajutor și jocuri care mai diverse. Elevii au fost încântați de șahul uman, unde piesele au fost chiar ei.

„Au fost extraordinar de entuziasmaţi de idee, în primul rând. Ei fac la şcoală club de şah deci desfăşoară activităţi de genul acesta, dar nu aşa, normal pe tabla de şah. Şi s-au distrat foarte bine şi au fost foarte încântaţi,” a povestit Loredana Mândru, învăţător.

„Şcoala altfel" le oferă şansa elevilor de a a vedea locuri noi, de a interacţiona şi intra în contact cu oameni de la diferite instituţii.

„Cu toţii credem în ideea că educaţia se face în egală măsură în şcoală şi în afara ei. De aceea încercăm să propunem în această săptămână activităţi dintre cele mai diverse,” a spus Laurențiu Stratan, organizator. 

Timp de o săptămână, la Centrul Providenţa, vor avea loc peste 160 de ateliere şi prezentări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri