Potrivit anchetatorilor, deţinuţii aveau telefoane mobile, deşi acest lucru este interzis într-o închisoare, şi sunau diverşi oameni cărora le vindeau poveşti dramatice. Cei care se lăsau păcăliţi se întâlneau cu complicii deţinuţilor şi le dădeau banii.
Când şi-au dat seama că totul a fost o minciună, oamenii au depus plângeri la poliţie şi aşa au ajuns oamenii legii la suspecţi. În plus, la penitenciar se va face o anchetă internă ca să se stabilească cum au reuşit deţinuţii să aibă telefoane.
Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași: "din cercetări a rezultat faptul că două persoane care se aflau încarcerate în Penitenciar ar fi contactat mai multe victime, cărora le-au transmis că rude apropiate au fost implicate în evenimente rutiere, solicitându-le diferite sume de bani pentru rezolvarea problemei. Celelalte patru persoane bănuite de comiterea infracțiunii de complicitate la șantaj s-ar fi deplasat la diferite adrese pentru a lua sumele de bani solicitate. Poliţiştii continuă cercetările."