Parte din cultul soarelui de care au nevoie roadele pământului, Caloianul este un ritual de invocare a ploii. Se foloseşte o păpuşă din lut sau pământ, decorată cu flori, care este înmormântată de femei. Grupurile Cuzanca şi Glasul Odăieşilor au făcut o demonstraţie plină de pitoresc.
Ecaterina Hulea, coordonator Grupul Glasul Odăieşilor: „Ne îmbrăcăm în doliu pentru că spuneam că e mort şi îl ducem în lanul de grâu sau pe apă pentru a veni ploile. Deci, acesta este un obicei pentru venirea ploilor, să avem recolte bogate în anul respectiv."
Obiceiul este transmis din generaţie în generaţie, pentru ca tradiţia să nu moară.
Sergiu Dumitrescu, manager Centrul Cultural „Dunărea de Jos" Galaţi: „Sunt din judeţ copii cu care încercăm să revitalizăm şi să conservăm tradiţiile specifice zonei şi anotimpului."
Tot un obicei agrar este dansul unui grup de 5-10 fete din care una este aleasă ca Drăgaică sau, în altă variantă, Sânzienele dansează noaptea, când se aprind focuri şi se fac ritualuri de dragoste.
Paul Buţa, meşter popular: „Elementul central îl constituie coroniţa din flori de sânziană. În alte părţi se spune şi floare de drăgaică. Şi aceste coroniţe erau făcute şi dăruite fetelor de măritat."
Festivalul „La Dunăre de Sânziene" se afla la cea de-a XIV-a ediţie, iar scopul organizatorilor vizează păstrarea obiceiurilor tradiţionale de vară, dar şi promovarea potenţialului cultural al zonei.
Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Liviu Hagiu
Editor web: Dana Costache