Oraşul cu suporturi pentru biciclete, dar fără piste

Data publicării:
parcare biciclete

Mai mulţi tineri gălăţeni dintr-o organizaţie neguvernamentală reuşesc ceea ce autorităţile locale nu au putut face de ani de zile. Montează rastele la cele 20 de licee din oraş, pentru a îndeplini astfel dorinţa tinerilor de a veni la şcoală cu bicicleta.

Gregor Teodorescu, manager proiect: "Am aflat că în Galaţi mult peste jumătate din toţi elevii deţin o bicicletă, dar nu o folosesc din diferite motive - unul dintre ele pentru că nu au unde să le parcheze".

Au făcut un proiect şi au câştigat o finanţare privată de 15.000 de euro. 2.000 de rastele pentru 6.000 de biciclete sunt montate în acestă perioadă iar investiţia a venit în ajutorul instituţiilor de învăţământ.

Andra Ionescu, director Colegiul Naţional "Costache Negri": "Elevii noştri încă din toamna anului 2012 au venit să îmi propună o asemenea investiţie. Nu am putut să rezolvăm problema nici cu ajutorul autorităţilor, nici cu ajutorul sponsorilor".

"Eu sunt o persoană activă căreia îi place foarte mult să se plimbe cu bicicleta şi faptul că în sfârşit avem un rastel la noi în şcoală şi îmi permite să merg la şcoală cu bicicleta este un plus", povesteşte o elevă.

Andrei este pasionat de ciclism încă din clasa a IX-a. A venit cu bicicleta la şcoală chiar şi atunci când nu avea condiţii prielnice.

Andrei Horoiu, elev: "O legam de gard. Mi-am şi zgâriat maneta de frână, pedalele, am făcut şi pană o dată din cauză că aici pe gard, jos, pe pâmânt sunt numai ciulini".

Chiar dacă au fost montate suporturi pentru biciclete, lipsa pistelor îi face pe copii să nu circule în siguranţă până la şcoală.

Andrei Horoiu, elev: "Marea mea problemă este că deşi liceul nostru dispune de acest rastel până ajunge la el trebuie să mergem până aici şi drumul nu este semnalizat cu piste de biciclete".

Municipalitatea a improvizat 10 km de piste pentru biciclişti, prin două dungi de vopsea trasate pe trotuar. Multe dintre ele sunt deja şterse.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: "S-a decis în cadrul Primăriei Galaţi ca majoritatea străzilor care vor fi reablitate şi modernizate să beneficieze de acum încolo şi de piste pentru biciclişti".

Proiectul mai cuprinde campanii de informare şi educare pentru elevi şi soferi în privinţa ciclismului urban.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...