Istoria  Galaţiului, demolată bucată cu bucată

Data publicării:
demolari

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24 Galaţi: „În anii 1880, cele două case reprezentau frumuseţea străzii Mihai Bravu din Galaţi. Din păcate, astăzi, au rămas în urmă doar grămezi de cărămizi şi gunoaie, iar oamenii străzii care nu au unde să doarmă pot intra cu uşurinţă în curte deoarece gardul lipseşte".

Valentin Bodea, profesor de istorie:Primul proprietar care este atestat începând cu anul 1908 este G.H. Macri, care apare în presa locală, de exemplu, în 1883 şi 1884 ca vicepreşedinte a consiliului judeţului Covurlui. Acesta avea şi funcţia de avocat, aflăm dintr-un calendar comercial din 1895."

Autorităţile locale au aflat cine sunt proprietarii imobilelor abandonate, iar aceştia vor primi înştiinţări despre starea caselor şi ce măsuri trebuie luate.

Marius Mitrof, consilier Direcţia de Cultură Galaţi: „Nu cred că îi va conveni, pentru că stilul acesta este destul de costisitor. Nu mai sunt meşteri. Aţi văzut, sunt cărămizi turnate din acea perioadă, din perioada primei jumătăţi al secolului a 19-lea."

Silviu Bacalum, purtător de cuvânt Primăria Galaţi„Proprietarii sunt persoane juridice, cu sediul social în Bucureşti. Ei vor fi notificaţi de Direcţia Judeţeană de Cultură."

În perioada următoare, alte şapte clădiri vechi vor fi demolate. Primăria Galaţi a luat această măsură pentru că imobilele repective riscă să se prăbuşească în orice moment.

Silviu Bacalum, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: „S-a evaluat că sunt cu grad seismic 1, gradul cel mai mare. Practic, clădirile sunt deja în stare avansată de prăbuşire. Cheltuielile de reparare sau de reinvestire sunt mult mai mari decât de a demola."

Din 2009 şi până în prezent, au dispărut de pe harta municipiului Galaţi alte şapte imobile cu o istorie aparte.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Liviu Hagiu 

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Filmul de pe Netflix care a depășit „Squid Games” cu o singură secvență. Milioane de oameni s-au îngrămădit...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Guvernul admite: NU are bani să crească pensiile. Ce spune DOCUMENTUL care întristează pensionarii
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...