Două înfrângeri în Ardeal pentru Phoenix

Data publicării:
phoenix-1

Phoenix Galaţi a pierdut în faţa celor de la Universitatea Cluj Napoca, deşi gălăţenii au menţinut echilibrul pe tabelă trei sferturi din meci. În prima jumătate a partidei s-a mers cap la cap, fiecare dintre cele două echipe alternând la conducerea jocului. Nici în sfetul al treilea gazdele nu au reuşit să se desprindă decisiv, clujenii intrând cu un avans de numai trei puncte în ultimul act al meciului. Încet, încet, gazdele au pus stăpânire pe meci şi s-au desprins în ultimele minute ale partidei. De la gălăţeni s-au remarcat Milos Bojovic şi Taylor Rhode, care au reuşit să înscrie împreună aproape jumătate din punctele echipei.

Marcel Ţenter, antrenor Universitatea Cluj: "Noi am început destul de relaxat jocul. În cele din urmă am turat motoarele în sfertul patru, când am simţit că am putea avea probleme în câştigarea acestui joc".

Florin Nini, antrenor Phoenix Galaţi: "Mă bucură, dar, în acelaşi timp, mă doare pentru că vedem că suntem aproape în compania unor echipe puternice. Felicit Clujul pentru victorie, jucătorii, un lot deosebit, se vede investiţia în timp. Dacă noi vom avea capacitatea şi organizarea de a avea şi noi continuitate, cu siguranţă că vom fi şi noi una dintre echipele puternice ale campionatului în curând".

Nici fetele de la Phoenix Galaţi nu au avut mai mult succes. Sportivele antrenate de Eugenio Rodrigues au cedat în cea de-a doua semifinală a Cupei României în faţa Olimpiei CSU Braşov. Echipa din Galaţi a jucat de la egal la egal cu gazdele de la Braşov numai în prima jumătate a meciului. La pauza mare, Olimpia CSU Braşov avea un avans de numai patru puncte, însă diferenţa s-a făcut în sfertul al treilea, când gazdele au mai adăugat alte cinci puncte la avantajul pe care îl aveau deja. Ultimul sfert a fost în totalitate la discreţia gazdelor, care au încheiat partida cu 18 puncte avans. Pentru Phoenix urmează acum întâlnirea din play-off, cu aceeaşi Olimpia CSU Braşov.

redactor: Marius Ţuca

www.digi24.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri