Copiii au ieşit la pescuit

Data publicării:
pescuit copii

Peste 70 de copii din Galaţi, Brăila şi din comuna Tuluceşti au aruncat undiţele în pârâul Chineja şi s-au întrecut în cadrul concursului „Peştişorul de Aur."

Însoţiţi de părinţi, cei mici au vrut să prindă cât mai mult peşte şi astfel să intre în cursa pentru marele premiu.

Am venit ca să mă distrez. Ăsta e primul peştişor pe care l-am prins" spune un participant.

„Să nu mai avem calculatorul în faţă, tableta şi să-l scoatem în natură. Culmea e că mie îmi place cum se descurcă. Destul de bine" declară un părinte.

Pe malul pârâului s-a aşezat şi Andrei care are doar doi ani şi patru luni.

Andrei: „Am venit să prind peşte. Vreau să fie mare, mare. Cât mine de mare. Aşa."

„De ieri de când i-am spus că mergem la pescuit, întreba mereu de peşte. Încet, încet, va prinde gustul pescuitului" povesteşte bunicul lui Andrei.

Competiţia a constat într-o singură probă, iar câştigătorul a fost ales în funcţie de mărimea peştelui prins.

Octavian Donose, preşedinte Asociaţia „Valuri de Crap" Galaţi: „Nu se cântăresc capturile, se măsoară în centimetri. Pentru fiecare centimetru se acordă un punct."

Captura concursului a fost făcută de o fată care a prins un peşte de 34 de centimetri.

La finalul competiţiei, toţi participanţii au fost premiaţi. Concursul „Peştişorul de Aur" se află la cea de-a doua ediţie şi a fost organizat de Asociaţia Pescarilor Sportivi Feroviari şi Prietenii "Valuri de Crap" din Galaţi.

Reporter: Mihaela Brazdeş

Operator: Marian Munteanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri