Comedie cu iz bahic în traficul gălăţean

Data publicării:
sofer baut politist

Taxiul din imagine era condus când pe un sens, când pe altul. Poliţiştii locali şi-au dat seama că ceva nu este în regulă şi l-au tras imediat pe dreapta. Atunci a fost momentul în care suspectul a confirmat orice bănuială.

Cu toate că mai avea puţin şi cădea peste poliţist, şoferul ridică mâna ferm, semn că totul este în regulă. Deşi a intrat în maşină să ia actele, a ieşit fără ele.

Parcă sătul de insitenţele poliţistului de a-i cere documentele, bărbatul se hotărăşte să le predea. Numai că le-a confundat.

poliţist local: "Pentru ce-mi daţi mie banii?"

Poliţistul insită. Insistă şi şoferul.

"V-am cerut cartea de identitate, buletinul dumneavoastră. Pentru ce-mi daţi banii. V-am cerut cartea de identitate. Nu v-am cerut bani. Pentru ce-mi daţi bani?" spune poliţistul.

În câteva secunde, discuţia dintre cei doi trece la un alt nivel. Acum, şoferul este deja convins că poliţistul nu vrea să-l înţeleagă.

"V-am cerut cartea de identitate. Păi eu v-am cerut bani? V-am rugat să-mi prezentaţi cartea dumneavostră de identitate"  spune poliţistul.

"Păi eu v-am cerut ceva?" insistă taximetristul.

"Păi nu trebuie să-mi cereţi, eu v-am cerut să vă legitimaţi" îi explică poliţistul.

Nedumerit complet şi cerând parcă ajutorul celuilalt poliţist, şoferul mai aruncă din când în când un ochi către camera de luat vederi.

În scurt timp, cazul a fost preluat de poliţia rutieră care l-a testat cu alcooltestul. Rezultatul a fost de 1,17 la mie în aerul expirat.

Aurelia Bogatu - purtător de cuvânt Poliţia Locală: "Probabil din cauza stării de ebrietate nu a scos actele de identitate ci nişte bani".

Acum şoferul va fi cercetat penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Reporteri: Adrian Obreja, Mihaela Brazdeş
Operatori: Ionuţ Mocanu, Poliţia Locală

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri