Vacanța jucătorilor echipei CSU Craiova, aproape de final

Data publicării:
060114 vacanta csu

Vacanţa se apropie de final pentru jucătorii echipei de fotbal CSU Craiova. Doar o săptămână mai au la dispoziţie elevii lui Ovidiu Stângă să stea alături de familie.  

De lunea viitoare vor începe antrenamentele, apoi vor pleca în primul cantonament al iernii, în Antalya. Jucătorii vor să tragă tare, în această perioadă, iar la vară să sărbătorească promovarea, fără mari emoții.

„E îmbucurător că suntem pe primul loc. Şi mai îmbucurător ar fi ca la finalul campionatului să terminăm pe acest loc, pe care, din punctul meu de vedere, îl merităm, pentru că suntem o echipă cât se poate de profesionistă, o echipă care aspiră la a face performanţă cât mai mare şi avem toate condiţiile pentru a realiza acest lucru”, a spus Ionuț Stancu, jucător CS Universitatea Craiova.

Oltenii știu că nu le va fi ușor în bătălia pentru Liga I. Adversarii se vor întări în această pauză, de aceea consideră că avansul de trei puncte pe care îl au în prezent este insuficient.

Pe lângă promovare, elevii lui Ovidiu Stângă mai au un obiectiv pentru acest an. Să aducă lângă echipă mai mulți suporteri.

Dacă jucătorii mai au o săptămână de vacanță, conducătorii și antrenorii se vor întoarce la muncă zilele acestea şi vor încerca să efectueze câteva transferuri până la startul pregătirii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri