Ansamblul monumental „Calea Eroilor" din Târgu Jiu, care cuprinde celebrele opere realizate de Constantin Brâncuşi, nu a fost inclus în Patrimoniul UNESCO. Decizia a fost luată la cea de-a 39-a ediție a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, ce s-a întrunit la Bonn, în Germania.
Au fost aprobate doar podgoriile din Burgundia, Franţa şi cele 23 de situri reprezentative pentru revoluţia industrială din timpul domniei împăratului Meiji din Japonia. De asemenea, Marea Britanie a propus şi a fost şi inclus în Patrimoniu, podul feroviar Forth Bridge, aflat în Scoţia, iar Germania a fost acceptată cu zona depozitelor portuare din Hamburg. Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află 7 locaţii, printre care Mănăstirea Horezu din judeţul Vâlcea, bisericile din nordul Moldovei şi Delta Dunării. Anul acesta au fost făcute în total 37 de propuneri.