O clădire greu de terminat. Imobilul se află acum în proprietatea Universităţii din Craiova

Data publicării:
191114 BLOC S200

O clădire a cărei construcţie a început încă dinainte de revoluţie şi care a înghiţit zeci de milioane de euro nu este gata nici acum. Imobilul cu 13 etaje se află în centrul Craiovei şi trebuia să funcţioneze ca hotel sau parc IT. Clădirea se află acum în proprietatea Universităţii din Craiova, care se gândeşte să-i schimbe destinaţia, pentru a treia oară.

Lucrările au început la finalul anilor 80. Nu au fost finalizate nici până în ziua de azi. În schimb, a avut mai mulţi proprietari, fiecare cu ideea lui.

Din 2001, clădirea este în proprietatea Universităţii din Craiova. Şase ani mai târziu, lucrările au reînceput, cu bani de la Ministerul Educaţiei. S-a primit doar o parte însă din suma de 16,5 milioane de euro necesară.

''Am mai avea nevoie de încă 10 milioane de euro pentru finalizarea lucrării, până în acest moment cheltuindu-se tot 10 milioane de euro. În acest moment clădirea este în conservare.'', a declarat Cristi Stanciu, directorul de imagine al Universităţii din Craiova.

Imobilul este terminat pe exterior, dar mai are nevoie de finisaje în interior. Pentru locuitorii din Craiova, mastodontul face parte din peisaj.

Universitatea din Craiova speră să finalizeze construcţia cu ajutorul fondurilor europene sau cu sponsorizări din partea firmelor IT. În caz contrar, clădirea şi-ar putea schimba din nou destinaţia, urmând să devină cămin studenţesc.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
ALEGERI ÎN SUA 2024. Cine va controla Congresul
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Christian Bale, asul transformărilor, uimește din nou. Acum cu tatuaje și cicatrici pe față, în rolul lui...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Samuel L. Jackson are o clauză specială în fiecare contract de film pe care-l semnează. Cerința actorului
UTV
Theo Rose a povestit ce s-a intamplat dupa despartirea de Alex Leonte. „Imi venea sa ies afara sa urlu”