Cele două echipe s-au întâlnit şi la mijlocul lunii trecute, în cadrul calificărilor pentru Campionatul european, victoriile fiind împărţite cu acelaşi scor, 3-2.
Pentru aceste meciuri, Pascu l-a rechemat la lot şi pe Laurenţiu Lică, jucătorul Craiovei, care se află în vacanţă după partidele de luna trecută din preliminarii.
Una din surprizele de până acum din lotul lui Pascu a fost tânărul de 16 ani şi 10 luni, Adrian Aciobăniţei, cel care a avut o evoluţie apreciate de toată lumea.
Meciurile dintre România şi Muntenegru vor fi în direct la DigiSport vineri, de la ora 20:00, şi sâmbătă, de la ora 20:30.