Sunt probleme la Spitalul Judeţean din Craiova. Şeful Maternităţii este nemulţumit de aparatura medicală veche şi insuficientă. La rândul lor, gravidele se plâng de mucegaiul şi toaletele mizere, dar şi de paturile puţine pe care trebuie să le împartă cu nou-născuţii. Jumătate din secţie este închisă de aproape 3 ani, după ce s-a desprins o bucată din tavan în timpul lucrărilor de modernizare. Un studiu a arătat că imobilul trebuie consolidat complet, iar de atunci lucrările de modernizare sunt interzise
În Secţia de Obstetrică - Ginecologie a Spitalului Judeţean din Craiova funcţionează doar 2 ecografe. Unul are o vechime de aproape 7 ani, iar celălalt de 5 ani. Medicii sunt nemulţumiţi că aparatele se strică des şi sunt depăşite. În plus, spitalul nu are dotările necesare pentru a ţine în viaţă bebeluşii născuţi prematur cu greutatea de până la 1,300 kilograme.
Probleme sunt şi în saloanele mămicilor, care sunt obligate să stea cu copiii în acelaşi pat.
În ultimii ani, secţia a pierdut din pacienţi pentru că o parte din naşterile premature au fost redirecţionate către spitalele din Bucureşti, iar unele mămici aleg să meargă la policlinicile private. O tânără din Craiova a ajuns la spitalul judeţean pentru că nu a avut altă soluţie.
Jumătate din Secţia de Obstetrică-Ginecologie este închisă de aproape 3 ani. Asta după ce a căzut tencuiala în capul unui bolnav în timp ce secţia se afla în proces de modernizare. Un studiu realizat de Ministerul Sănătăţii a arătat că imobilul are probleme cu rezistenţa. Pentru a continua lucrările, autorităţile trebuie să investească aproximativ 50 de milioane de euro în consolidarea clădirii.
Însă va mai dura cel puţin 5 ani până când spitalul va fi consolidat pentru a continua lucrările de modernizare. Conducerea unitatii medicale a anunţat că zilele acestea va fi organizată o licitaţie pentru a achiziţiona douăsprezece aparate ecograf din care cel mai probabil 3 vor ajunge la secţia de obstetrică-ginecologie. În fiecare an, la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă sunt aduși pe lume, în medie, 3.500 de copii, şi deserveşte toate cele 5 judeţe ale Olteniei.