Lucrări abandonate. Consiliul Judeţean Argeş a renunţat la un proiect ca să nu piardă banii de la UE

Data publicării:
051114 LUCRARI

Alunecările de teren pun în dificultate planurile autorităţilor din Argeş. Consiliul Judeţean obţinuse bani europeni pentru a reabilita un drum, dar în urma ploilor abundente, structura acestuia a avut de suferit. Ceea ce a adus de la sine modificări la proiectul întocmit de autorităţi. Practic, documentul nu mai respectă întru totul condiţiile acceptate iniţial de Uniunea Europeană. Aşa că edilii au luau decizia de a anula proiectul, pentru care obţinuseră fonduri de 11 milioane de lei.

Proiectul viza modernizarea a 24 de km de drum, pentru care au intrat în cont de la Uniunea Europeana 11 milioane de lei. Din cauza alunecărilor de teren din staţiunea Brădeţ, lucrările nu au mai putut continua.

Drumul ar fi trebuit să ajungă la Molivişu, acolo unde ar urma să funcţioneze o staţiune montană. Oamenii din zonă sunt revoltaţi pentru că nu s-a găsit nicio soluţie pentru refacerea şoselei.

”S-au spart băi multe LA maşini, s-au deteriorat maşini, dar au spus că nu e voie să pună nimeni nimic, că e şosea judeţeană. Deci, de la primărie nu s-a putut face nimic”, a spus un localnic.

Şi turiştii care vin la Spitalul de recuperare din staţiunea Brădeţ se plâng de condiţiile drumului.

Dacă s-ar fi aplicat corecţii la proiect, exista riscul ca Uniunea Europeană să amendeze Consiliul Judeţean Argeş şi astfel puteau fi pierdute şi alte fonduri pentru judeţ.

„Nu au putut fi prinse, deoarece au apărut după elaborarea proiectului. Sunt foarte complexe, este vorba de două alunecări de teren foarte mari şi două poduri, care trebuie refăcute total. Nu sunt prinse în proiect, costurile sunt foarte mari şi atunci trebuie un proiect nou. Aici era riscul cel mai mare. Puteam să nu mai accesăm niciun fond european începând cu 31 decembrie 2015”, a spus Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.

Acum, Consiliul Judeţean Argeş are de rambursat 11 milioane de lei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
O nouă creștere de pensie imediat după sărbători. Care vor fi noile venituri ale pensionarilor?
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...