Craiova tinde să devină capitala artelor marţiale din România. La ultimul Campionat Mondial, ce a avut loc la începutul acestei luni în Georgia, nu mai puţin de nouă din cei 45 de sportivi ce au reprezentat ţara noastră, au venit din Bănie. Sportivii nu şi-au dezamăgit antrenorii şi au revenit acasă cu tolba plină de medalii.
CS Universitatea Craiova a trimis la concurs cinci sportivi, LPS „Petrache Trișcu" a avut trei reprezentanți, iar de la CS Bushi a luptat un sportiv.
Cele mai multe medalii, șapte, au fost obținute de karateka de la „Trișcu". Aldana Lupeanu a devenit campioană mondială la kata individual, 12-13 ani, aceeași distincție obținând-o și Ana Maria Gornoviceanu, dar la kumite individual shobu ippon (12-13 ani, +52 kg). Cele două fete alături de Mădălina Vasile au mai câștigat o medalie de aur, la kumite echipe, 12-13 ani. Mădălina Vasile a intrat în posesia altor două medalii, de argint, la kata individual (12-13 ani) și kumite individual shobu ippon (12-13 ani, 43 kg). Aldana Lupeanu a revenit acasă cu patru medalii. Pe lângă cele două titluri mondiale, sportiva craioveană a mai luat o medalie de argint la kumite individual (12-13 ani, 43 kg) și bronz la kumite shobu ippon (12-13 ani, 43 kg).
Momentan karatele nu este sport olimpic, dar cei care îl practică, au speranţe că în viitor va fi inclus şi la Olimpiadă.