Jucătorii de la CS Universitatea Craiova vor juca cu banderole negre la braţ, în derby-ul de sâmbătă, de la Vâlcea, cu CSM, în memoria lui Corneliu Andrei Stroe, preşedintele de onoare al clubului.
Fotbaliştii au trecut şi ei pe la căpătâiul fostului conducător al Craiovei Maxima, urmând ca la înmormântare să fie prezent doar căpitanul Mihăiţă Pleşan şi staff-ul tehnic.
Deşi initial a fost programată pentru ora 11:00, partida se va juca de la ora 17:00. Conducerea vâlceană a luat această decizie, pentru ca în tribunele stadionului din Zăvoi să fie cât mai mulţi spectatori. Un bilet pentru intrarea la meci costă un leu.
Antrenorul craiovenilor îi ironizează pe adversarii aflaţi în lupta pentru promovare, pentru că au anunţat că CS Universitatea nu are dreptul de a merge în Liga 1. Daniel Stanciu, preşedintele celor de la Tg. Mureş, şi Ion Crăciunescu, apropiat al celor de la Vâlcea, au spus că echipa din Bănie nu poate promova.
Înaintea acestei partide, CS Universitatea are 43 de puncte, în timp ce Vâlcea este pe locul doi, cu 35 de puncte.