Incubatorul este unul performant iar conducerea spitalului spune că era nevoie de acest aparat, pentru ca nou născuţii să se poată dezvolta armonios.
Aparatul a costat 10.000 de euro, iar banii au fost strânşi de voluntarii organizaţiei, elevi ai şcolilor şi liceelor din Craiova.
Organizarea licitaţiei pentru achiziţionarea unui astfel de aparat poate dura şi câteva luni, iar prin astfel de donaţii au de câştigat nou-născuţii.
România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9,4 la mie, cauza principală fiind naşterile premature. Prin campania "Bun venit pe lume", organizaţia "Salvati copiii" va achiziţiona în total 15 incubatoare pentru spitalele de copii din ţara.