Copii cu păduchi în şcoli din Mehedinţi

Data publicării:
280214 PADUCHI

Sute de cazuri de pediculoză, micoze şi amigdalite în şcolile din judeţul Mehedinţi. Realitatea îngrijoratoare a fost scoasă la iveală în urma unui control sanitar efectuat în unităţile de învăţământ. Specialiştii trag un semnal de alarmă şi spun că principala cauză a apariţiei acestor focare o reprezintă lipsa igienei.

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi au efectuat un control epidemiologic în 228 unităţi de învăţământ şi au fost examinaţi peste 24.000 de copii. Dintre aceştia, 309 au fost depistaţi cu probleme: 168 cazuri de infecţii, amigdalită, 81 cazuri de angină şi 57 cazuri de pediculoză. Medicii subliniază că principala cauză a acestor boli infecţioase contagioase o reprezintă lipsa igienei şi din această cauză vor fi chemaţi la discuţii şi părinţii. Aceştia vor primi din depozitul DSP Mehedinţi o soluţie specială pentru eliminarea păduchilor.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Mehedinţi susţine că toate cadrele didactice sunt instruite să susţină educaţia sanitară a elevilor, însă totul este în zadar dacă elevii nu au parte de acelaşi lucru în familie.

Din cele 57 de cazuri de pediculoză, 18 au fost depistate în mediul urban, iar 39 în mediul rural.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri