Comună fără nou-născuţi în judeţul Dolj  

Data publicării:
080114 COMUNA

Într-o comună din Dolj, nu s-a mai înregistrat o naştere de mai bine de 20 de ani. De altfel, media de vârstă a localităţii este de peste 60 de ani! Explicaţia: tinerii din satul Gogoşu au plecat la muncă în străinătate şi nu s-au mai întors. În următorii ani situaţia se va înrăutăţi şi asta pentru că, potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 2050 judeţul Dolj va avea cu 300 de mii de locuitori mai puţin.  

O vizită în comuna Gogoşu din Dolj seamă cu o călătorie în timp. Uliţe pustii, case vechi şi dărăpănate, toate conturează peisajul unui sat parcă uitat de lume. Şi perspectivele nu sunt îmbucurătoare, pentru că tinerii nu sunt atraşi deloc de zonă, iar registrele de naşteri sunt prăfuite de ceva timp.

"Este din ce în ce mai îmbătrânită, datorită faptului că toţi tinerii care s-au ridicat după Revoluţie au plecat către oraşe", a spus Cristian Bărăgan, primarul comuna Gogoşu.

Au trecut zeci de ani de când uliţele erau animate cu glasuri de copii. În sat au mai rămas mai mult bătrâni, care îşi duc existenţa de pe o zi pe alta. Nici nu îşi mai amintesc de ultima naştere de la dispensar.

Nici la şcoală nu e mai multă agitaţie. În comuna Gogoşu învaţă câţiva copii, de la grădiniţă pâna la clasa a VIII-a.

"La şcoala din Gogoşu învaţă în acest an şcolar 38 de copii, împărţiţi în patru clase, la simultan", a spus Amalia Apostolache, director Şcoala Gimnazială Gogoşu.

Potrivit statisticilor, Doljul se află printre judeţele cu cel mai mare grad de îmbătrânire a populaţiei. Migraţia spre oraş este una dintre cauze.

"Populaţia judeţului Dolj este într-un declin major, începând chiar cu anul 1992, când până în momentul de faţă, acesta are un spor natural negativ de minus 2.800 de persoane în fiecare an", a spus Mariana Tănase, director Direcţia de Statistică Dolj.

"Pentru tineri este foarte greu să îşi găsească un loc de muncă în mediul rural, agricultura ar trebui să fie principala activitate, însă fără capital este destul de dificil de făcut în aşa fel încât să şi asigure altceva în afară de supravieţuire şi tinerii nici nu cred că se mai regăsesc în acea abordare bazată pe un sentiment al proprietăţii, legământ faţă de pământ", a spus Constantin Crăiţoiu, sociolog.

În mediu rural, rata natalităţii a scăzut de la 9 la mie, în anul 2012, la 7,8 la mie în primul semestru din anul 2013.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...