Vino sa iţi culegi singur roşiile ! Este anunţul prin care un legumicultor din Craiova vrea să işi atragă clienţii. Bărbatul de 50 ani se ocupă cu agricultura din tinereţe, într-o comună din Dolj, însă anul acesta s-a gândit să mute afacerea la Craiova.
Aşa că i-a invitat pe clienţi la el în solar, să îşi aleagă singuri produsele. Cu siguranţă în acest mod cumpărătorii au parte de marfă proaspătă.
Clienţii au la dispoziţie un solar de 500 de metri pătraţi unde pot să işi aleagă singuri produsele. Aici sunt cultivate 2 tipuri de roşii, cele roze şi cele obişnuite, întâlnite des în majoritatea pieţelor din Romania.
Roşiile sunt fertilizate doar cu îngrăşăminte naturale, însă deocamdată are doar câţiva clienţi fideli.
Legumicultorul se gândeşte ca în viitor să facă şi livrări la domiciliu, dacă va reuşi să îşi formeze un grup constant de clienţi. Sistemul "Pick your own" este la moda in străinătate de mai mulţi ani, însă în România abia în ultimii 2 ani a început să fie implementat.