Caporalul Ionuţ Adrian Văduva are 29 de ani şi se aflăîn cea de-a patra misiune în Afganistan. Săptămâna trecută, se afla într-o misiune de patrulare în zona Aeroportului din Kandahar, când a găsit un obiect suspect.
“Am găsit acest dispozitiv, care era un butoi în forma unui bidon de 10 kilograme”,a povestit caporal Ionuţ Adrian Văduva.
Ulterior, a fost confirmat ca fiind un dispozitiv exploziv improvizat de ultimă generaţie, fiind luate măsurile necesare pentru neutralizarea zonei. Pentru fapta sa, militarul a primit titlul de “Eroul Zilei” din partea Forţei Internaţională de Asistenţă şi Securitate din Afganistan - ISAF.
Vestea nu i-a luat prin surprindere pe prietenii şi membrii familiei sale. Papi, aşa cum îi spun apropiaţii, a mai fost decorat în 2009 de preşedintele Traian Băsescu, pentru respingerea unui atac insurgent şi acordarea primului ajutor unor colegi răniţi. Acum, toţi apropiaţii săi aşteaptă să se întoarcă sănătos acasă.
Pentru fapta sa, militarul român de 29 de ani a primit emblema de onoare a Armatei României, cu însemn de război. Caporalul este necăsătorit şi şi-a început cariera de militar profesionist în 2005.