În plină criză, o primărie din Gorj trebuie să plătească 90.000 de lei pentru nişte leagăne şi tobogane care zac nefolosite în curtea primăriei de mai bine de 4 ani. Actualul edil susţine că nu el le-a comandat şi că problema a moştenit-oodată cu scaunul de primar.
Cu toate astea, firma care le-a adus a dat primăria în judecată şi a câştigat, iar acum autorităţile sunt bune de plată.
În urma cu patru ani, fostul primar din comuna Vladimir, judeţul Gorj, a achiziţionat mai multe staţii de autobuz. Atunci i-au fost aduse leagănele şi toboganele. Deşi a susţinut că el nu le-a comandat, nici nu le-a restituit. Plata sumei de 90.000 de lei fost aprobată în şedinţa de Consiliu Local, însă unii consilieri nu sunt de acord şi vor să facă plângere penală.