Peste un milion de euro a costat sistemul de alimentare cu apă din localitatea Podari. Banii au venit de la Guvernul României, dar oamenii nu pot să bea apă de la robinete, pentru că este infestată cu nitriţi şi nitraţi. În această situaţie sunt peste 50.000 de doljeni din alte comune. Specialiştii spun că de vină este fertililizarea execesivă, care a afectat pânza freatică.
În comuna doljeană Podari, toţi locuitorii folosesc apă de la sistemul public de alimentare, deşi nu este potabilă. Reţeaua de apă a fost realizată cu sprijinul Guvernului României, iar costurile au fost de aproape un milion de euro.
Şi în localitatea Bucovăţ oamenii consumă apă de la sistemul de alimentare, deşi la staţiile de captare din două sate ale comunei, apa nu este potabilă. Autorităţile spun că se mai întâmplă să aibă şi impurităţi.
„Şi eu consum apă de la reţeaua publică. Consum de unde se nimereşte. Când mai am apă minerală, mai consum şi minerală, mai am şi fântâna mea”, spune Vasile Constantin, primarul comunei Bucovăţ.
Datele oferite de Direcţia de Sănătate Publică arată că în iunie anul acesta, apa din 26 de localităţi nu era potabilă. Motivele sunt nitraţii şi nitriţii care se infiltrează în pânza freatică din cauza fertilizării, dar şi problemele tehnice legate de modul în care au fost gândite proiectele de alimentare cu apă. Riscurile la care se expun cei care consumă apă cu nitraţi şi nitriţi sunt demne de luat în serios.
„O atenţie deosebită pentru copiii mici. Intoxicaţia cu nitriţi este foarte periculoasă, poate să ducă la deces, de aceea medicul de familie are în atribuţii informarea mamelor privind pericolul intoxicaţiilor cu nitriţi”, a precizat Narciza Dinică, medic primar Direcţia de Sănătate Publică Dolj.
Singura soluţie ar fi forajul unor puţuri noi, de mare adâncime, însă acest lucru înseamnă demararea altor invesţii de milioane de euro.