Acuzaţii grave la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova  

Data publicării:
110914 NEURO

Acuzaţii grave la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova. Familia unui pacient susţine că ruda lor a fost bătută de asistenţii medicali. Situaţia a degenerat ieri dimineaţă, când tatăl şi fratele pacientului i-au văzut semnele şi vânătăile şi au cerut socoteală angajaţilor. A urmat o încăierare din care fratele băiatului internat a ajuns şi el la Urgenţă. La Clinica de Neuropsihiatrie a fost demarată o anchetă internă.

Familia Mintilie, tată şi fiu, a venit să-şi vadă, să îşi vadă copilul, respectiv fratele, care e internat la Neuropsihiatrie. S-au speriat de cum arată bărbatul.

Au cerut explicaţii şi cum nu le-au primit, spiritele s-au încins. Fratele pacientului recunoaşte că el a iscat altercaţia. Însă a fost depăşit de reacţia angajaţilor.

Au sărit pe mine, mi-au dat pumni, picioare, m-au trântit la pământ, mi-au dat cu picioarele în faţă, la nas”, spune fratele pacientului.

La spital au ajuns cei doi fraţi. Bătuţi, se pare, de aceiaşi angajaţi ai spitalului. Mai rău bătut este bărbatul internat, care este lovit la faţă.

Diagnosticul stabilit la o primă evaluare şi după investigaţile imagistice, fiind traumatism facial, respectiv contuzie de piramidă nazală şi escoriaţii palmare bilateral, posibil agresiune fizică”, a precizat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Craiova.

Scandalul a ajuns şi la Poliţie, sub formă de plângere. Familia pacientului de la Neuropsihiatrie acuză angajaţii de agresiune.

Poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi cu privire la o altercaţie din incinta Spitalului de Neuropsihiatrie din municipiul nostru au fost sesizaţi de către un tânăr de 28 de ani din Craiova, cu privire la faptul că a fost agresat de personalul medical din spital”, a spus Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Conducerea spitalului a refuzat să ofere un punct de vedere în legătură cu incidentul care s-a petrecut la Secţia clinică de Psihiatrie I din Craiova, dar au comunicat că au demarat deja o anchetă internă.

De la acelaşi spital din Craiova, în urmă cu două săptămâni, un pacient a fugit şi a terorizat un întreg cartier. A rănit grav cu un cuţit un om, care este şi acum în spital.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...