În scrisoarea asumata de "un grup de părinţi", se arată că directorul şcolii care este şi învăţător la aceasta şcoală, a fost şi în alte rânduri agresiv cu cei mici. Ba, mai mult, în depeşă apare şi numele unui tată care are trei copii la şcoala respectivă şi despre care semnatarul anonim afirmă că a avut o discuţie aprinsă cu directorul.
"Aceasta i-a batut cele doua fiice de la clasa a IV a B si i-a atras atentia ca ii va face reclamatie atat la Inspectoratul Scolar, cat si la Protectia Copilului. Acest incident este cunoscut si de alte persoane aflate in scoala la acea ora: secretar, cadre didactice din invatamantul primar.", se arată în scrisoare.
Părintele la care face referire scrisoarea nu a vrut să se identifice cu acest scandal, dar ne-a spus că nu a făcut nicio reclamaţie şi că i-a fost târât numele abuziv în toată această poveste.
Inspectoratul Şcolar Constanţa nu a primit oficial nici scrisoarea, nici vreo reclamaţie din partea părinţilor, dar va verifica dacă cele relatate în mass media sunt sau nu reale.
Un raport al Inspectoratului Şcolar Judeţean întocmit anul trecut arată că la nivelul unităţilor de învăţământ din Constanţa, în 2013 au fost înregistrate 366 de cazuri de violenţă fizică uşoară şi 88 de situaţii în care au fost distruse bunurile şcolii.