Schitul construit prin jertfă. Mănăstirea de maici, minunea din Strunga în satul părăsit

Satul Strunga, la aproape 200 ce kilometri depărtare de municipiul Constanţa. Am găsit un loc cu o poveste neobişnuită.

Aşezat într-o groapă, mărginit de o parte şi de alte de dealuri înalte, întocmai ca o strungă de oi, satul a fost abandonat de localnici din cauza greutăţii cu care se ajungea la drumul principal: 10 kilometri de mers pe jos, printr-o pădure cu fiare sălbatice.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "Strunga era un sat locuit numai de oameni harnici şi gospodari. În urmă cu aproximativ 40 de ani, casele acestora erau mereu gătite, ca pentru sărbătoare. Astăzi, din păcate, nu se mai păstrează nimic din ele".

Acolo nu au existat niciodată şcoli, grădiniţe sau cabinete medicale, aşa că oamenii şi-au luat bătrânii şi copiii şi au plecat. S-au mutat în localităţi mai bine dezvoltate.

Şi totuşi, pe 1 octombrie 2005, o măicuţă a ajuns acolo tocmai din Câmpulung Muscel. Maicii Filareta i s-a încredinţat misiunea să reînvie credinţa şi să trezească la viaţă acest ţinut amorţit. S-a rugat Domnului neîncetat să îi dea puterea pentru ca în acel loc, pe pământul nimănui, să poată ridica o mănăstire de maici.

Maica Filareta: "Mi-am făcut loc printre ciulini şi şerpi pentru a ajunge într-o casă părăsită unde am locuit până în anul 2007, când ne-am mutat în corpul de chilii nou, de aici, din curtea mănăstirii. A fost un greu frumos. Parcurgeam drumul până la şoseaua principală prin pădure. Mă întâlneam cu şacali, fără să ştiu că sunt şacali".

A mers din casă în casă, pentru colectă. Aşa a strâns bani şi materiale de construcţie şi a reuşit să consolideze biserica veche a satului: pe atunci o cocioabă ridicată din chirpici şi paie.

Apoi a început ridicarea chiliilor şi, cu timpul, au venit acolo alte 11 măicuţe. Toate au fost mirene. Au copii şi nepoţi, dar le-a unit acelaşi destin plin de suferinţă: soţii lor au murit. Dumnezeu le-a chemat să-L slujească la apusul vieţii lor, spun măicuţele.

Monahia Maria: "Am zis să mă duc la mănăstire mai devreme, mai din tinereţe, dar nu m-au lăsat părinţii că au zis că e multă muncă".
Monahia Georgeta: "Mi-am lăsat casa. Mi-a murit soţul şi fata de 42 de ani. Şi, ce era să mai fac? decât să merg la mănăstire".

Cum eforturi şi sacrificii cunoscute numai de maica stareţă ajutată apoi şi de celelalte călugăriţe, s-a ridicat şi biserica mare, cum o numesc ele. Iar oamenii încep să se întoarcă la Strunga.

Nu pentru a-şi revedea casele abandonate, nu pentru a-şi lucra pământul, ci pentru a se apropia cât mai mult de Dumnezeu şi pentru a asculta poveştile adevărate despre credinţă, îndurare şi dăruire.

Maica Filareta: "Sfârşitul meu este într-o mănăstire. Este o viaţă frumoasă. Eşti aproape de Hristos. Eşti aproape de toţi dragi ai tăi. Adormi în dangătul clopotului şi te trezeşti în dangănul clopotului".

reporter: Oana Manoilă
operator: Cătălin Vârban

editor web: Anca Medrea